Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a publicat în transparență decizională proiectul Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE.
Potrivit documentului, au obligația de a constitui și accesa Registrul general de evidență a salariaților – REGES ONLINE, de a completa și transmite în acesta elementele contractului individual de muncă, privind încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea acestuia, denumite în continuare date, următoarele categorii de angajatori: a) persoane fizice sau juridice de drept privat; b) instituții/autorități publice/alte entități juridice care angajează personal în baza unui contract individual de muncă; c) misiunile diplomatice, oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, reprezentanțele organizațiilor internaționale acreditate în România, institutele culturale și reprezentanțele comerciale și economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local, care are cetățenia română sau pentru străinul cu drept de muncă în România.
Unitățile fără personalitate juridică ale angajatorilor – sucursale, agenții, reprezentanțe, puncte de lucru sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, au obligația de a înființa, completa și transmite Registrul, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) au primit delegare de competență pentru încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă; b) au primit delegare de competență pentru completarea și transmiterea datelor în Registru.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.