13.07.2021 CENTENAR CECCAR – INVITAȚIE PENTRU MEMBRII FILIALEI HUNEDOARA

Dragi colege și colegi,

La 13 iulie se împlinesc o sută de ani de la momentul la care a fost înființat, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

La ceas aniversar, la împlinirea unui secol de la momentul istoric al reglementării profesiei contabile în România, vă invităm să marcăm împreună centenarul profesiei noastre marți, 13 iulie, la Restaurantul hotelului WERK din Hunedoara,  începând cu ora 16.30. Aceasta este cea de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment desfășurat sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!

Ni se vor alătura, cu această ocazie, reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri, precum și alți parteneri de dialog ai CECCAR.

Dat fiind caracterul festiv al evenimentului cu tema Centenarul profesiei contabile reglementate în România, considerăm că este momentul oportun pentru decernarea premiilor Topului local al membrilor CECCAR,  pentru a fi premiați toți colegii care au obținut rezultate remarcabile în activitatea desfășurată anul trecut.

Așteptăm confirmarea participării dumneavoastră, prin completarea formularului de înregistrare accesibil aici https://forms.gle/e94GqEX7cARuV1j76 termenul-limită fiind 7 iulie a.c. Ca de fiecare dată, vă reamintim că înregistrarea la eveniment este posibilă în limita locurilor disponibile, costurile fiind suportate integral de către CECCAR

Programul evenimentului este următorul:

16,30-16,40     Deschiderea evenimentului

16,40-17,30    Mesajele reprezentanților autorităților, instituțiilor publice, ai mediului didactic și  de afaceri

17,30-18,00     Topul firmelor

18,00-23,00     Masa festiva

 

În cazul în care doriți să anulați confirmarea, este foarte important să ne anunțați cu minimum trei zile înainte de eveniment – la adresa de e-mail ceccarhunedoara@ceccarhunedoara.ro –  pentru a putea oferi șansa altor colegi de a lua parte la eveniment.

 

Cu stimă,

Președintele Consiliului filialei,

conf. univ.dr.ec. Hărău Eleonora Carmen